În perioada 13-18 octombrie a fost organizată o nouă ediție a evenimentului ErasmusDays. Timp de o săptămână, Liceul „Ștefan Procopiu” s-a transformat într-in spațiu de împărtășire a experiențelor europene, de promovare a rezultatelor obținute în proiectele implementate sub umbrela Aceditării ERASMUS+ în domeniul educației școlare.
Start în ritm European
Zilele ErasmusDays 2025, au început cu participarea profesorilor la evenimentul "De la Vaslui spre Europa prin Erasmus+: ateliere interculturale pentru toate generațiile", organizat de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui la Casa Corpului Didactic Vaslui. Cu acest prilej, a fost lansat nr. 26 al revistei ”Procopienii” în paginile căruia veți descoperi informații despre experiențele ERASMUS și eTwinning din anul școlar 2024-2025.
Împărtășim din experiența noastră ERASMUS!
În această săptămână, elevii care au beneficiat de mobilități ERASMUS în anul școlar 2024-2025, în cadrul proiectului IV implementat dun umbrela Acreditării ERASMUS în domeniul educației școlare (2024-1-RO01-KA121-SCH-000211475) au participat la 6 activități în care au împărtășit despre experiența lor europeană. În cadrul acestor activități, ambasadorii noștri ERASMUS+ au vorbit despre:
Biblioteca Vie ERASMUS
Și în acest an școlar, am deschis paginile „cărților vii” cu experiențele europene! Elevii noștri care au participat la mobilități ERASMUS în anul școlar 2024-2025, au devenit „cărțile vii ERASMUS” și au împărtășit colegilor lor de la 13 clase experiențele trăite în timpul mobilităților, lecțiile învățate, momentele de descoperire și creștere personală. Sub umbrela Acreditării ERASMUS+ pentru proiecte de mobilități în domeniul educației școlare, această activitate se transformă treptat într-o tradiție a liceului care oferă elevilor ocazia de a înțelege mai bine beneficiile participării la astfel de experiențe și de a fi parte din echipa ERASMUS+.
Școala Verde cu ERASMUS+: resurse digitale pentru profesori și elevi
Echipa ERASMUS+ a adus în prim-plan câteva resurse educaționale digitale create în proiectele derulate în perioada 2021-2025 sub umbrela Acreditării ERASMUS+ în domeniul educației școlare. Aceste resurse digitale abordează teme precum: obiectivele de dezvoltare durabilă, economia circulară, biodiversitatea, comportamente sustenabile, schimbările climatice. Resursele digitale pot fi integrate în activitățile din Școala Verde și sunt accesibile gratuit pe site-ul Acreditării ERASMUS+.
Testează-ți cunoștințele despre programul ERASMUS+!
Pentru a stimula implicarea și curiozitatea elevilor, a fost lansat un quiz dedicat programului ERASMUS+ – „experiența care schimbă vieți și deschide minți”. Activitatea a oferit elevilor o modalitate atractivă de a-și testa cunoștințele și de a descoperi informații noi despre universul ERASMUS+.
Orașele experiențelor noastre
Un material video postat pe pagina de facebook a liceului a surprins esența parcursului nostru sub umbrela Acreditării ERASMUS+ în domeniul educației școlare: muncă în echipă, învățare, creativitate, dezvoltare personală și bucuria experiențelor europene. Un reel a adunat „orașele experiențelor” trăite în perioada 2021-2025:
Vrei să trăiești experiența ERASMUS+?
În perioada 01.06.2025-39.08.2026, sub umbrela Acreditării ERASMUS+ este implementat proiectului anului V (2025-1-RO01-KA121-SCH-000319973). Vor fi selectați 33 de elevi pentru mobilități de grup. Scopul: dezvoltarea competențelor-cheie și a cetățeniei active prin promovarea unui stil de viață sustenabil și comportamente responsabile față de mediu și comunitate. Procedura de selecție a fost publicată pe site-ul liceului chiar în toiul eveniemntelor ErasmusDays 2025!
Erasmus Café – planuri, reflecții și noi începuturi!
La Liceul „Ștefan Procopiu”, săptămâna ErasmusDays 2025, s-a încheiat cu o nouă ediție Erasmus Café. Membrii echipei de implementare a proiectului de mobilități – anul V, derulat de Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui în perioada 01.06.2025 – 31.08.2026, sub umbrela Acreditării ERASMUS+ în domeniul educației școlare (2025-1-RO01-KA121-SCH-000319973), s-au întâlnit pentru a discuta planurile și direcțiile de acțiune pentru noul an de implementare. Într-o atmosferă deschisă și creativă, specifică spiritului Erasmus Café, membrii echipei:
O întâlnire plină de energie și idei, în care echipa Erasmus+ a confirmat încă o dată că împreună putem construi experiențe care inspiră.
A fost și o săptămână în care am afat că eforturile noastre în implementarea celor 5 proiecte educațioale din anul școlar 2024-2025 au fost răsplătite cu 10 certificate naționale de calitate căci ... ERASMUS și eTwinning merg mână-mână.
Ediția ErasmusDays 2025 de la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui a fost, și de această dată, o sărbătoare a colaborării, a învățării și a spiritului european. Activitățile desfășurate au demonstrat continuitatea și maturitatea parcursului școlii în cadrul programului ERASMUS+, dar și dorința permanentă de a transforma experiențele trăite în noi oportunități de creștere.
