Site » Proiectul ”Eroi ai dezvoltării durabile”
 

Suntem încântați să vă prezentăm informații despre proiectul "Eroi ai dezvoltării durabile”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Proiectul se desfășoară în perioada 02.09.2024-22.11.2024 și va oferi elevilor din grupul țintă oportunitatea de a participa la cinci ateliere de lucru în cadrul cărora vor fi explorate poveștile inspiraționale ale unor persoane care s-au implicat în lupta pentru sustenabilitate și protecția mediului înconjurator și vor fi abordate referitoare la schimbările climatice și impactul acestora asupra planetei, reducerea amprentei de carbon și comportamente sustenabile, sustenabilitatea în modă, rolul și importanța pădurilor.

În cadrul fiecărui atelier, elevii vor citi și analiza povești despre oameni care au reușit să aducă o schimbare semnificativă în lupta pentru protecția mediului. Aceste povești scurte nu doar că vor inspira elevii, dar le vor oferi și o bază de discuții pe teme esențiale precum schimbările climatice, sustenabilitatea în diverse domenii și rolul pădurilor în menținerea echilibrului ecosistemic. Elevii vor participa la scurte dezbateri, în cadrul cărora vor argumenta pro și contra unor unor situații desprinse din poveștile citite, acestea având rolul de a stimula gândirea critică și capacitatea de argumentare.

În primul atelier, pornind de la povestea Gretei Thunberg, elevii vor explora cauzele și consecințele schimbărilor climatice și, astfel, vor înțelege impactul acestora asupra naturii și omului. În cel de-al doilea atelier, elevii vor descoperi o altă latură a activității lui Leonardo diCaprio și  vor explora comportamente sustenabile care pot fi integrate  în viața de zi cu zi și pot contribui la reducerea amprentei de carbon. Elevii vor învăța despre modalități de reducere a consumului de hârtie și plastic, de economisire a apei și energiei și de diminuare a risipei, toate având un impact direct asupra mediului înconjurător. Al treilea atelier va aduce în discuție povestea lui Tiziano Guardini dar și un subiect mai puțin abordat în școli: impactul industriei modei asupra mediului. Elevii vor discuta despre materiale ecologice, despre reciclarea hainelor și despre alternativele sustenabile în lumea modei, învățând cum pot face alegeri vestimentare mai prietenoase cu planeta. În ultimele două ateliere, prin intermediul poveștilor despre Jadav Payeng și Wangari Maathai, elevii vor discuta despre rolul și importanța pădurii, vor identifica amenințările la adresa ecosistemelor forestiere, precum și soluții pentru protecția acestora.

Motto-ul proiectului nostru este ”fiecare furtună începe cu o singură picătură”, ceea ce sugerează că orice schimbare semnificativă pornește de la un pas mic iar fiecare elev poate fi acea picătură care declanșează schimbarea. Astfel, prin participarea la acest proiect, elevii vor înțelege mai bine ce înseamnă dezvoltarea durabilă, vor deveni mai conștienți de responsabilitatea pe care o au față de mediul înconjurător și vor avea oportunitatea de a reflecta asupra impactului pe care activitățile umane îl au asupra mediului înconjurător și asupra importanței acțiunilor individuale și colective pentru un viitor sustenabil.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.

19 septembrie 2024
Plan școlarizare 2024-2025 Clasa a 9-a

Visitors

Ne pare rau, aceasta platforma nu este optimizata pentru nicio versiune de Internet Explorer !
Va rugam sa accesati acest forum cu alt browser !

Google Chrome Mozilla Firefox Opera
* Pentru aceste browsere garantam functionarea corespunzatoare a platformei !

Daca doriti sa folositi in continuarea Internet Explorer, puteti accesa vechiul website al liceului.
Acesta metoda nu va ofera accesul la forum.

Vechiul website