Site » Fii avocat în școala ta!
 

Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui este implicat într-un proiect inedit de responsabilitate socială implementat de Uniunea Națională a Barourilor din România și Barourile din România.
Vă prezentăm în continuare preambulul Protocolului de colaborare dintre Baroul Vaslui și liceul nostru, document care exprimă în forma cea mai adecvată ideile și intențiile celor care au inițiat acest proiect.
Preambul
Recunoscând importanța deprinderii cunoștințelor elementare de drept și a promovării unei culturi a legalității și a responsabilității în societate, menite să încurajeze, de la o vârstă fragedă, respectul față de lege, echitatea socială și atitudine civică,
Ținând seama de riscurile provenite din lipsa unor minime cunoștințe juridice și de faptul că orice act educațional este, în esență, preventiv, astfel încât inițierea în drept încă din școală are un rol important în combaterea violenței și a delincvenței juvenile,
Având în vedere că educația juridică este o abilitate inter-curriculară, iar dobândirea de către tineri a unor minime noțiuni de drept contribuie la o societate democratică sănătoasă, inclusiv printr-o mai bună înțelegere a unor noțiuni și concepte prezente în cadrul altor materii,
Având în vedere că avocații au un rol esențial în promovarea statului de drept și a unei culturi a legalității, precum și a valorilor și atitudinii pozitive față de lege a generațiilor viitoare și pot inspira tinerii să devină cetățeni activi, să ia decizii responsabile din punct de vedere etic în viața lor de zi cu zi și să demonstreze empatie și respect pentru ceilalți membri ai societății,
Având în vedere că, în cadrul deschis și flexibil al modulelor de educație juridică non-formală în școli, elevii pot fi încurajați să reflecteze și să își exprime opinia cu privire la probleme juridice din viața cotidiană,
Părțile convin să colaboreze activ în domeniul proiectelor edicaționale cu tematică juridică.
Temele propuse pentru a fi discutate cu elevii sunt:

1. ”Fii avocat în școalan ta!” – Mic ghid de orientare profesională

-Informații despre profesiile juridice, rolul fiecărui profesionist, organizarea judiciară etc.

2. Ce înseamnă să fii liber? – ”Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta”

-Distincția dintre normele juridice și alte norme care se respectă într-o societate, punând accent pe consecințele nerespectării acestora.
-Distincția între formele răspunderii juridice, cu accent pe răspunderea civilă delictuală, abuzul de drept.
-Despre bullying și alte agresiuni.

3. ”Fii COOL, fără să fii PENAL”

Infracțiuni de violență. Infracțiunile care vizează patrimoniul.

4. ”Fii COOL, fără să fii PENAL”

Infracțiunile privitoare la viața sexuală. Infracțiunile legate de droguri.

5. ”Fii COOL, fără să fii PENAL”

Infracțiunile informatice:

În temeiul acestui parteneriat, începând cu semestrul al doilea al acestui an școlar în liceul nostru au avut loc întâlniri cu membri ai Baroului Județean Vaslui: doamna avocat Anda Abiculesei și domnul avocat Rareș Apetri, activități care au avut în atenție prima dintre cele cinci teme enumerate mai sus. Pornind de la prezentarea unor idei și concepte privind justiția, legea și rolul acesteia într-o societate pe care cetățenii și-o doresc a fi democratică, structura sistemului judiciar, ce poate face un avocat etc, de fiecare dată s-a ajuns la un dialog informal foarte viu și autentic între oaspeți și elevi, ieșind la iveală setea de informații și marea nevoie de cunoaștere a adolescenților. Până acum a fost parcursă prima temă și în activități au fost implicați peste 80% dintre elevii liceului. După vacanța de Paște proiectul va continua cu următoarele teme.

03 mai 2022
Plan școlarizare 2024-2025 Clasa a 9-a

Acreditare ERASMUS

Visitors

Ne pare rau, aceasta platforma nu este optimizata pentru nicio versiune de Internet Explorer !
Va rugam sa accesati acest forum cu alt browser !

Google Chrome Mozilla Firefox Opera
* Pentru aceste browsere garantam functionarea corespunzatoare a platformei !

Daca doriti sa folositi in continuarea Internet Explorer, puteti accesa vechiul website al liceului.
Acesta metoda nu va ofera accesul la forum.

Vechiul website