În data de 10.10.2019, procopienii au marcat evenimentul ”Zilele ERASMUS+”, ediția 2019, prin activitatea ”Impactul proiectelor ERASMUS+ asupra dezvoltării competențelor cheie”. Cu acest prilej, procopienii au devenit ambasadori #ErasmusDays2019 și au evidențiat impactul proiectelor ERASMUS+ asupra elevilor care fac parte din grupurile țintă ale parteneriatelor strategice ERASMUS+ implementate de Liceul ”Ștefan Procopiu” și în anul școlar 2019-2020: ”Get in shape for Europe” (GISE), nr. contract: 2018-1-RO01-KA229-049580 și ”21st Century Teaching (Acquiring Skills and Expertise Using Mobile Devices and the Future Classroom)”, nr. contract: 2018-1-DE03-KA229-047322_2. Au participat circa 70 de elevi.
Metoda principală de desfășurare a activității a fost ”Cafeneaua publică” prin care elevii au făcut schimb de informații privind impactul participării lor la activitățile proiectelor ERASMUS+ asupra dezvoltării celor 8 tipuri de competențe cheie (competențe de alfabetizare, competențe multilingvistice, competențe în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, competențe digitale, competențe personale, sociale și de a învăța să înveți, competențe cetățenești, competențe antreprenoriale, competențe de sensibilizare și expresie culturală). La fiecare masă, discuțiile au vizat un singur tip de competență cheie. În timpul discuțiilor, elevii-gazdă au notat pe o foaie de flipchart ideile menționate de ceilalți elevi. După desfășurarea rundelor de discuții, elevii-gazdă au prezentat rezumatul a ceea ce s-a discutat la fiecare masă. A fost organizat un concurs de cultură generală prin utilizarea aplicației Kahoot (competențe digitale) privind diverse aspecte legate de cultura și civilizația orașelor unde se află școlile partenere în cele două proiecte ERASMUS+ (competențele de sensibilizare și expresie culturală). Evaluarea activității s-a realizat prin aplicarea metodei Exit slips.
Ediția a III-a a evenimentului ”ERASMUS+ Days” a avut loc în perioada 10-12 octombrie 2019 și a avut ca scop promovarea programului ERASMUS+, programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport. Activitatea procopienilor, ”Impactul proiectelor ERASMUS+ asupra dezvoltării competențelor cheie”, a fost promovată și pe harta interactivă a Europei (https://www.erasmusdays.eu/event/impactul-proiectelor-erasmus-asupra-dezvoltarii-competentelor-cheie/), precum și pe pagina de Facebook a proiectului.
Activitatea a fost organizată de profesorii Croitoru Daniela, Vlad Ina Clara, Busuioc Ionela, Mazga Doina, Trifan Diana, Mititelu Isabela.
ERASMUS+ – Experiența care „schimbă vieți, deschide minți”
#erasmusdays2019