Pe data de 15 aprilie 2019 elevii Liceului ”Ștefan Procopiu” au avut posibilitatea de a interacționa cu domnul Neculai Brojban, funcționar la Oficiul pentru Infrastructură și Logistică al Comisiei Europene la Luxemburg. În cadrul Programului ”EU Back to School” funcționarii Uniunii Europene se întorc în locurile natale și împărtășesc din experiențele proprii. Programul Back to School a oferit șansa elevilor de a descoperi parcursul profesional al unui vasluian, domnul Neculai Brojban, de la Vaslui la Luxemburg la Comisia Europeană.
Elevii procopieni, membrii EPAS și din Proiectul ERASMUS+ ”Get in Shape for Europe” s-au arătat încă o dată interesați de oportunitățile de studiu, de voluntariat, de muncă, de liberă circulație în Uniunea Europeană. Problematica actuală a Uniunii Europene, instituțiile și politicile europene au fost teme de dezbatere dintre repezentantul Comisiei Europene și elevii liceului. Activitatea s-a încheiat cu un concurs și premii oferite de Comisia Europeană.