… procopian s-a gîndit şi în acest an la copiii de la Şcoala Primară Stejaru din comuna Pungeşti pentru că la ei Moşul ajunge mult mai greu decât la alţi copii. Drumul este aşa de lung şi de greu că nici un autobuz nu se încumetă până acolo. Aşa că, elevi şi profesori procopieni, cu mare drag au pus la cale 48 de cadouri, mici bucurii atât pentru cei care le-au primit dar şi pentru cei care le-au adunat şi aranjat frumos. Copiii din Stejaru ne-au întâmpinat cu colinde, în ciuda frigului din şcoală, şi ne-au oferit un dar simbolic, un aranjament de Crăciun şi o scrisoare de mulţumire. Au fost prezenţi şi un grup de adulţi, părinţi ai copiilor sau nu, interesaţi de eveniment şi curioşi să vadă ce se întâmplă. Copiii au primit darurile cu bucurie discretă şi au mulţumit frumos. Fotografiile pot povesti mai bine decât prea multe cuvinte, aşa că vă arătăm în continuare cum a fost.