Site » COMUNICAT
 

Cu ocazia Zilei Europei, la Liceul „Ștefan Procopiu” s-a desfășurat un maraton de activități în cadrul Programului educativ ”Școli-ambasador ale Parlamentului European.

  • Programul «Școli-ambasador ale Parlamentului European» (EPAS) a fost derulat în anul 1 în România de Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul Asociației de Asistențăși Programe pentru Dezvoltare Durabilă (APDD) Agenda 21. Programul s-a desfășurat în perioada decembrie iunie 2017 și a implicat participarea unui număr de 25 de școli din municipiul București și județele Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Ilfov și Prahova.
  • În anul școlar 2017-2018, alte 25 de școli din București și din țară candidează la obținerea titlului de Școală ambasador în cadrul acestui program educativ, printre care și Liceul Ștefan Procopiu” din Vaslui.

Cei 15 ambasadori-juniori de la Liceul ”Ștefan Procopiu”, coordonați de 5 profesori, ambasadori-seniori, și-au implicat colegii și profesorii din întreaga școală, precum și pe membrii comunității locale în următoarele activități:
 

    • 7 mai 2018- Ambasadorii juniori Adina, Andra, Elena și Alin, însoțiți de ambasadorii seniori Croitoru Daniela și Mazga Doina au poposit la Școala Gimnazială ”Alexandra Nechita” și au susținut activitatea ”Simboluri și valori ale Uniunii Europene”. Elevii de la clasa a VII-a B au aflat informații despre deviza ”Unitate în diversitate”, 9 mai-Ziua Europei, imnul ”Odă Bucuriei”, limbile oficiale, capitalele europene ale culturii, valorile europene.
    • 8 mai 2018- Activitate de prezentare a Programului educativ Școli-ambasador ale Parlamentului European”, desfășurată la Casa Corpului Didactic Vaslui, în cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Europei.
    • 9 mai 2018:
    • final de campanie ”Procopiu colectează și reciclează” în Punctul de informare UE din Liceul ”Ștefan Procopiu”, Vaslui. Procopienii au reușit ca în cadrul campaniei organizate de ambasadorii juniori cu ocazia săptămânii europene, să colecteze peste o tonă de hârtie reciclabilă, dând astfel un semnal colegilor și comunității cu privire la importanța protecției mediului.
    • Aplicarea la clase, în cadrul lecțiilor pe discipline, a unor tematici europene.
    • La ora 10.40, flash mob pe terenul de sport, realizat de 3 clase a IX-a care au format drapelul Uniunii Europene pe fundalul sonor al ”Odei bucuriei” a lui Beethoven, imnul UE, cu participarea elevilor din întreaga școală.
    • La ora 10.00, ambasadorii juniori au deschis un Punct de informare despre Uniunea Europeană în Piața Civică a orașului, într-un cort pus la dispoziție de Primăria Municipiului Vaslui, unde au prezentat materiale informative despre UE realizate de ei, dar și materiale puse la dispoziție de Biroul de Informare al Parlamentului European în România și de Centrul Europe Direct Vaslui și au aplicat peste 300 de chestionare cu tematică europeană cetățenilor.
    • Scrisoarea-fluviu adresată Parlamentului European începută de ambasadorii juniori EPAS de la Liceul ”Ștefan Procopiu” în data de 2 mai 2018 și continuată la Liceul cu Program Sportiv, s-a oprit la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, la elevii clasei a XI-a E, care au completat în mod creativ mesajul tinerilor vasluieni adresat PE.
    • În semifinalele concursului ”EU aleg Europa”, organizat de Consiliul Județean Vaslui, Centrul Europe Direct, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, Liceul ”Ștefan Procopiu” a fost reprezentat cu succes de ambasadorii juniori EPAS, Adrian Sebastian Baron și Victor Munteanu, care s-au calificat în finală cu cel mai mare punctaj (120) dintre cele 6 licee participante. 

10 mai 2018
Plan școlarizare 2024-2025 Clasa a 9-a

Acreditare ERASMUS

Visitors

Ne pare rau, aceasta platforma nu este optimizata pentru nicio versiune de Internet Explorer !
Va rugam sa accesati acest forum cu alt browser !

Google Chrome Mozilla Firefox Opera
* Pentru aceste browsere garantam functionarea corespunzatoare a platformei !

Daca doriti sa folositi in continuarea Internet Explorer, puteti accesa vechiul website al liceului.
Acesta metoda nu va ofera accesul la forum.

Vechiul website