Site » Acreditarea Erasmus+ – o poveste de succes la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui
 

În cadrul activității de deschidere a Zilelor Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui, elevele Denisa, Bianca, Melina, Teodora, Ana și Denisa, participante la mobilitățile de grup Erasmus+, au susținut o prezentare prin care au adus în atenția comunității școlare experiențele și rezultatele Acreditării Erasmus+ în domeniul educației școlare.

Prezentarea a oferit o imagine de ansamblu asupra rezultatelor obținute prin implementarea proiectelor sub umbrela Acreditării ERASMUS în domeniul educației școlare obținută încă din anul 2021.  Anul 2025 a reprezentat un moment important de confirmare, prin prelungirea Acreditării Erasmus+, în urma evaluării de progres realizate de Agenția Națională, prin obținerea titlului de Școală eTwinning și prin obținerea acreditării Erasmus+ pentru domeniul formării profesionale.

Povestea proiectelor europene la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui nu este una recentă: de peste 25 de ani, liceul nostru valorifică oportunitățile oferite de programele educaționale europene. În anul 2020, a fost introdusă Acreditării Erasmus+ pentru proiectele de mobilitate iar liceul nostru a aplicat chiar din primul an pentru obținerea acesteia în domeniul educației școlare, reușind să devină instituție acreditată și să asigure continuitatea participării elevilor și profesorilor la experiențe europene de învățare.

Până în prezent, sub umbrela acestei acreditări au fost implementate patru proiecte Erasmus+, iar în anul școlar curent se află în derulare proiectul aferent celui de-al cincilea an de acreditare. Mobilitățile vizează atât elevii, cât și profesorii. Astfel, 42 de cadre didactice au participat până acum la activități de formare europeană, iar pentru anul școlar 2025–2026 sunt prevăzute alte zece activități de formare, axate pe bunăstarea elevilor, educația pozitivă, dezvoltarea competențelor digitale, siguranța online, utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, precum și pe promovarea educației ecologice și a sustenabilității. În ceea ce privește elevii, până în prezent, 49 de elevi ai liceului au participat la mobilități de grup desfășurate în Grecia, în localitățile Katerini și Leptokarya. Experiențele vor continua și în anul școlar 2025–2026, când alți 37 de elevi vor lua parte la mobilități educaționale în Grecia și Turcia, la Istanbul.

Obiectivul principal al mobilităților pentru elevi îl reprezintă dezvoltarea competențelor cheie și a  cetățeniei active în rândul elevilor prin promovarea dezvoltării durabile  și a unui stil de viață sustenabil și asumarea unui comportament responsabil față de mediu și societate. 

În cadrul mobilităților de grup, elevii au participat la activități interculturale, activități formale în școli partenere, ateliere non-formale, activități ecologice și vizite culturale, completate de momente de reflecție și autoevaluare. La finalul acestor experiențe europene, elevii s-au întors nu doar cu amintiri frumoase, ci și cu competențe consolidate, o mai bună înțelegere a problemelor de mediu, deschidere către diversitate și capacitatea de a-și asuma inițiativa și roluri de leadership.

Elevii participanți la mobilități au avut un rol activ în diseminarea rezultatelor, devenind adevărați ambasadori Erasmus+. Prin prezentări interactive, jocuri digitale și activități practice, aceștia au împărtășit colegilor experiențele trăite și competențele dobândite, promovând teme precum biodiversitatea, schimbările climatice, comportamentele sustenabile, economie circulară și turismul durabil.

Dimensiunea europeană a fost completată prin implicarea în proiecte eTwinning, considerate o continuare firească a mobilităților Erasmus+. Ca urmare a activităților desfășurate, în anul 2025, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui a obținut titlul de Școală eTwinning pentru perioada 2025–2026, iar proiectele implementate au fost recompensate cu numeroase certificate naționale și europene de calitate.

Rezultatele proiectelor europene au fost valorificate și în cadrul competiției Made for Europe, unde, în ultimii trei ani, elevii liceului au obținut calificări constante la etapa națională. De asemenea, evenimentul ErasmusDays a devenit o tradiție în comunitatea școlară, oferind anual un spațiu de dialog, reflecție și împărtășire a experiențelor europene.

Astfel, Acreditarea Erasmus+ reprezintă o poveste de succes construită prin viziune, perseverență și implicare, o poveste europeană care continuă să se scrie cu fiecare generație de elevi ai Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui.

Această reușită este rezultatul unei comunități unite – elevi, profesori, părinți și parteneri educaționali – care ne susțin în implementarea proiectelor europene.  Mulțumim elevilor pentru implicare, părinților pentru încredere și profesorilor pentru dedicare.

Site-ul Acreditării ERASMUS în domeniul educației școlare:
https://sites.google.com/view/acreditareerasmus2021-2027/pagina-de-pornire

ERASMUS+ - Experiența care Schimbă vieți, deschide minți!”

20 ianuarie 2026
Plan școlarizare 2025-2026 Clasa a 9-a

Visitors

Ne pare rau, aceasta platforma nu este optimizata pentru nicio versiune de Internet Explorer !
Va rugam sa accesati acest forum cu alt browser !

Google Chrome Mozilla Firefox Opera
* Pentru aceste browsere garantam functionarea corespunzatoare a platformei !

Daca doriti sa folositi in continuarea Internet Explorer, puteti accesa vechiul website al liceului.
Acesta metoda nu va ofera accesul la forum.

Vechiul website