Programul ERASMUS+ – oportunitate pentru dezvoltare instituțională
ERASMUS+ este Programul Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport pentru perioada 2014-2020. Programul poartă numele filosofului şi teologului Erasmus din Roterdam (1465–1536), cunoscut ca un oponent al dogmatismului. Programul Erasmus+ este rezultatul integrării următoarelor programe europene puse în aplicare de Comisia Europeană în perioada 2007-2013:
- Programul de învățare pe tot parcursul vieții
- Programul Tineretul în acțiune
- Programul Erasmus Mundus
- Tempus
- Alfa
- Edulink
- Programe de cooperare cu țările industrializate în domeniul învățământului superior
Aceste programe sprijină acțiuni în domenii precum învățământul superior (inclusiv dimensiunea sa internațională), educația și formarea profesională, educația școlară, educația adulților și tineretul (inclusiv dimensiunea sa internațională).
Obiectivele Programului Erasmus+
Programul Erasmus+ contribuie la realizarea:
- obiectivelor Strategiei Europa 2020, inclusiv a obiectivului principal din domeniul educației;
- obiectivelor Cadrului strategic pentru cooperare europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020), inclusiv a indicatorilor de referință corespunzători;
- dezvoltării durabile a țărilor partenere în domeniul învățământului superior;
- obiectivelor generale ale cadrului reînnoit de cooperare europeană în domeniul tineretului (2010-2018);
- obiectivului privind dezvoltarea dimensiunii europene în sport, în special sportul de masă, în conformitate cu planul de lucru al UE pentru sport;
- promovării valorilor europene în conformitate cu articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.